„Decalogul unei mame” din inima Angelei Stafii

„Decalogul unei mame” din inima Angelei Stafii

Angela Stafii este life coach și mama unei adolescente de 16 ani, pe nume Dumitrița Milena. Angela a fost cea care, mai bine de 10 ani în urmă, a citit, a căutat, a încercat și, pe alocuri, a greșit. Nu se sfiește să-și recunoască greșelile și acesta e un lucru prețios pentru cei care aleg să o asculte și se lasă ascultați de ea. Angela Stafii are o experiență vastă de lucru cu mamele și cu durerile lor, de aceea decalogul ei are rădăcini în mai multe destine.

„Decalogul unei mame” din inima Angelei Stafii

Porunca I – Copilul tău nu este Dumnezeul tău.

Porunca II – Fii adevărată cu copilul tău.

Porunca III – Iubește.

Porunca IV – Dansează.

Porunca V – Ai încredere.

Porunca VI – Spune „nu”.

Porunca VII – Nu încurca acceptarea cu delăsarea.

Porunca VIII – Vorbește pe limba lui.

Porunca IX – Termină cu prostiile.

Porunca X – Tu nu ești Dumnezeul copilului tău.

Porunca I - Copilul tău nu este Dumnezeul tău

Atunci când naștem copii, uităm că noi suntem cele care i-au născut și nu invers. Îi idealizăm, îi transformăm în mici dumnezei și învățăm să ne rugăm la ei ca la Tatăl nostru ceresc. Doar că extragem din actul rugăciunii sacrul. Și atunci copilul preia controlul, dar și responsabilitatea pe care o avem noi, ca mame. Am făcut așa și am greșit. Și m-am schimbat. Dacă tu ca mamă îl vezi pe copilul tău ca pe un dumnezeu, ce va crede el despre sine? Pentru ce fel de viață îl pregătești? Ce pui pe umerii lui? Cine de cine mai are grijă?

Porunca II - Fii adevărată cu copilul tău

Am văzut multe mame care se ascund în baie și plâng. Am văzut mame care își înghit furia, tristețea și slăbiciunea pentru ca să nu fie văzute. Copilul meu a simțit întotdeauna ce e în spatele unui zâmbet prefăcut. Atunci când ești tu, așa cum ești – îți înveți copilul să nu se ascundă. Iubirea nu este ascundere, ci este deschidere și vulnerabilitate. Eu nu îmi doresc un copil care să îmi vadă doar strălucirea, ci și umbrele, și tot întunericul. Pentru că eu sunt mama lui. Cea mai adevărată mamă pentru el.

Porunca III - Iubește

Când eram mică, mama și tata nu mă prea pupau. Mai târziu am crescut. Tata îmi zicea că nu își va arăta niciodată iubirea lui, pentru ca să nu mi se urce la cap. Poate tata avea dreptate. Dar mai degrabă asta m-a făcut să caut tot timpul atenția oamenilor. Orice gest conta pentru mine. Orice privire. Orice răspuns. Am devenit dependentă de opinia altora. Nu îl învinuiesc pe tata. El m-a ajutat să fiu propriul meu centru și să mă bucur de prezența mea și de iubirea mea. Tata m-a învățat iubirea nevorbită. Pupatul în timpul nopții, mângâiatul în timpul somnului. Indiferent cum decizi să îți iubești copilul – fă-o. Pentru că așa va învăța să se iubească. Sau pur și simplu – iubește-l. Va ști.

Porunca IV - Dansează

Cea mai frumoasă amintire din copilăria mea este cum dansam noi în patru. Tango și vals. Tata dansa cu mine și mama cu fratele meu. Acum suntem amândoi foarte buni dansatori. Chiar și cu viața. Dansul îl învață pe copil să își cunoască propriul corp, să fie flexibil și să se bucure. Când fiica mea era mică, dansam cu ea prin casă. O luam în brațe și o roteam toată casa. Așa fata mea a învățat că în casa noastră este lumină, siguranță și bucurie. Și că este iubită.

Porunca V - Ai încredere

Când eram copil, părinții mei au avut încredere în mine. Cred că acum pentru acest lucru simt cea mai mare recunoștință. Mi-am luat propriile decizii, mi-am făcut propriile cucuie și am învățat că pentru orice există consecințe. Dar și că pot avea încredere în capacitatea mea de a lua decizii. Așa fac și cu fiica mea. Poate are multe cucuie, mai mari sau mai mici. Dar sunt ale ei. Eu stau dreaptă alături de ea și am încredere că vine un moment în care drumul pe care o va lua – va fi drumul ei. Și că nu va căra după sine bagajul meu, insecuritățile mele și rănile mele.

Porunca VI - Spune nu

Îmi era frică să îmi refuz copilul. De câte ori am făcut asta – de atâtea ori ea a suferit. Și da, nu e vorba de stabilirea limitelor, ci de a spune un „Nu” ferm de mamă care știe ce se întâmplă și în care ea poate avea încredere. Când o facem pe diplomații cu copiii noștri – ei învață că așa trebuie. În viață vor întâlni și oameni care spun „Nu”, și oameni care nu înțeleg limbajul „politic corect”. Se vor simți respinși sau vor claca în comunicare. Există un timp pentru limbajul ferm și diplomat și există un timp pentru a spune „nu”. Aceasta este lecția pe care eu abia acum o învăț. Din păcate.

Porunca VII - Nu încurca acceptarea cu delăsarea

Credeam, de multe ori, că acceptarea este punctul suprem al iubirii. Un fel de culme a marii iubiri, pe care o mamă o poate avea pentru copilul ei. O mamă poate fi puternică și blândă în același timp. O mamă poate să își accepte copilul, dar să fie și nemulțumită. Ai dreptul să nu fii mulțumită de comportamentul și trăsăturile copilului tău. Asta nu înseamnă că nu îl iubești, că nu îl accepți. Asta înseamnă că îți pasă.

Porunca VIII - Vorbește pe limba lui

Fiecare dintre noi are o vârstă și un limbaj. Tu ești mare, copilul tău este mic. Mai mic decât tine, chiar dacă tu ai 70 și copilul tău 50 de ani. Limba pe care o vorbește copilul tău exprimă necesitățile lui, inclusiv emoționale. Învață-i limba. Va simți că tu ai intrat în lumea lui și îl ții în siguranță, indiferent de locul unde se află și vârsta pe care o are. Învață să îl asculți în tăcere și să fii prezentă cu el. Ori de câte ori are nevoie.

Porunca IX - Termină cu prostiile

Dacă tu… atunci eu... „Dacă faci asta – primești asta” – este o porcărie. Astfel copilul tău învață că orice este posibil și negociabil. Mai târziu va aplica cu tine aceleași tehnici. Nu face copilului tău ceea ce nu vrei să ți se facă ție. Lasă de-o parte cărțile și sfaturile altor mame. Tu știi cum să faci ca fiul tău / fiica ta să te audă și să te înțeleagă. Tehnicile funcționează până în adolescență. Apoi se întoarce macazul. Este valabil pentru mine. Sper ca pentru voi să nu fie.

Porunca X - Tu nu ești Dumnezeul copilului tău

Ca mamă, am crezut că eu sunt singura din lume care își iubește atât de tare copilul ei. Și asta m-a făcut să mă simt singură și neputincioasă. Pentru că apar situații în care realizezi că nu tu ești cea care poate să își ajute fiica sau fiul. Dacă ai încredere că Ziditorul îți poartă pruncul în brațe – așa va fi. Și atunci tu nu îți vei iubi mai tare copilul decât pe El. Și nici copilul tău nu se va agăța de tine și nu va deveni dependent de alții la maturitate. Copilul tău va ști că iubirea este în inima lui și că este purtat în brațe de cineva care nu îl va scăpa niciodată. 

foto: Natalia Garbu