Etapele dezvoltării psihologice ale copilului. Vârsta 0 - 6 luni

Etapele dezvoltării psihologice ale copilului. Vârsta  0 - 6 luni

foto: bebelu.ro

Vârsta de 0-6 luni ale copilului, e o perioadă de adaptare atât pentru părinți cât și pentru micuț. În această perioadă e foarte important ca noul venit pe lume să-și realizeze necesitățile psihologice la timp. Necesitate de a primi  dragoste, încredere, autonomie și recunoaștere. În toate acestea un rol cheie îl au părinții, atitudinea lor și promptitudinea cu care ei răspund la necesitățile și chemările copilului.

Oamenii trec prin diferite etape de dezvoltare ca personalități, micii oameni nu sunt o excepție. În cadrul fiecărei etape copilul are în fața sa o serie de provocări și sarcini de dezvoltare, dar și misiunea de-a se pregăti pentru următoarea etapă. Fiecare ciclu de dezvoltare are nevoile  și sarcinile sale, afirmații ce-i susțin dezvoltarea și comportamente stimulatoare din partea părinților.

Distingem câteva cicluri de dezvoltare:

1. Etapa existenței (0-6 luni)

 2. Etapa acțiunii (6-18 luni)

3. Etapa gândirii (18 luni – 3 ani)

 4. Etapa identității și puterii (3-6 ani)

5. Etapa îndemânării și structurii (6-12 ani)

 6. Etapa integrării, identificării, a sexualității și separării (12-18 ani).

Pe parcursul vieții oamenii revin la aceleași etape de  dezvoltare, dar deja într-o formă mai complexă, așa susține fondatoarea acestei teorii – Pamela Levin.

În articolul dat vorbim despre prima etapă de dezvoltare a copiilor 0 – 6 luni.  

Vârsta de  0 – 6 luni. Nevoia de-a exista

Deviza copilului în această perioadă de dezvoltare este „a fi!”. El deocamdată nu poate vorbi, nu-și poate  satisface nevoile proprii  fără ajutorul părinților, dar poate transmite semnale despre sine și necesitățile sale. Natura a înzestrat copiii în această perioadă cu capacitatea de-a scoate sunete, de a plânge, de a reacționa la fețele oamenilor, în deosebi la ochi, de a imita. Acest comportament „conectează” nu nu mai mama, dar și ceilalți oameni din jurul copilului în misiunea de-ai îndeplini și satisface acestuia necesitățile.

Sarcinile copilului:

-       Să ceară ajutor;

-     Să accepte să fie îngrijit, hrănit;

-     Să învețe să aibă încredere în adulții din jurul lui, să creeze o legătură emoțională cu aceștia;

-     Să decidă să trăiască.

-     Să strige sau să scoată alte sunete pentru a-și semnaliza necesitățile

-     Își descoperă corpul

-     Privește și reacționează la fețe

-      Imită.

Nevoile psihologice ale copilului:

-        De dragoste;

-        De îngrijire și contact fizic;

-        De apartenență la familie;

-        Ca mama/ îngrijitorul să gândească pentru el.

-        Să i se asigure căldură, dragoste și grijă

-        Necesitățile lui să fie importante și satisfăcute

-        Să fie ținut în brațe și privit în timpul alăptării

-        Să i se vorbească și să i se repete sunetele pe care le emite

-        Să fie privit, ținut în brațe, să i se cânte, să i se vorbească.

-          

Afirmații/ atitudine  a părinților pentru o dezvoltare optimă:

-         „Mă bucur că ești aici, în viața mea”

-         „Necesitățile tale sunt importante pentru noi”

-         „Ne bucurăm că ești tu însăți”.

-         „Sunt fericit că trăiești”

-         „Tu aparții acestei lumi”

-         „Tu poți crește în propriul ritm. Nu trebuie să te grăbești”

-         „Tu poți și ai dreptul să-ți resimți toate sentimentele, simțirile și trăirile”

-         „Te iubesc și cu drag am grijă de tine”

-         „Mă bucur că ești băiețel/fetiță”

-         „Vai, iar ți-e foame? Mama te va alăpta cu  drag”

-         „Îmi place să te țin în brațe, să te cprind”.

Aceste afirmații pot părea lipsite de sens atunci când vine vorba de comunicarea cu un copil atât de mic, dar ele se referă mai mult la atitudine decât la limbajul verbal.

Comportamentul  adulților (stimulator)

Părinții după cum am mai menționat au un rol decisiv în îndeplinirea sarcinilor de dezvoltare de la fiecare etapă prin care trece copilul. În acest sens părinții trebuie să contribuie prin comportamentul său. Aceștia trebuie să:

-        Ofere constant suport copilului

-        Să profite cât mai des de comunicarea cu copilul său: să-i vorbească, să-i cânte, să-l țină în brațe, să-l mângâie

-        Să fie disponibil ori de câte ori copilul are nevoie și să-i inspire încredere

-        Să solicite ajutor și informație despre necesitățile copilului și despre îngrijirea acestuia

-        Să fie un sprijin de încredere și să merite încrederea bebelușului

-        Să solicite ajutor  și sprijin în caz de necesitate

-        Să reacționeze cu calm, dragoste și respect la cererile copilului

-        Să încurajeze și laude copilul.

Prima etapă a atașării în relația copil – părinte are loc pe calea organelor de simț: văz, auz, gust, miros și simțul tactil. Părinților le revine rolul de-a profita din plin de toate aceste simțiri ale copilului. Ce trebuie concret acesta să facă pentru a-și ajuta noul membru al familiei să se dezvolte armonios? Iată ce:

-        Să se joace de-a ascunselea (cu palmele)

-        Să zâmbească

-        Să alăpteze copilul (mama)

-        Să-l poarte în brațe

-        Să-l îmbrățișeze

-        Să-l mângâie/ facă masaj ușor

-        Să repete bolmojelile micuțului

-        Să-l gâdile cu barba (pentru tați)

-        Să-l sărute

-        Să-i „muște” pălmuțele și tălpițele

-        Să practice co-sleeping-ul (dormitul împreună)

-        Să-l țină pe burta sa, să-l lase să doarmă pe burta părintelui

-        Să se „tăvălească” împreună în pat

-        Să facă baie împreună

-        Să-i cânte

-        Să folosească diferite intonații

-        Să se „strâmbe”

-        Să-i citească poezii și povești.

      Surse: psy-practice.com; psycofairytales.wordpress.com;

             

              

         Anastasia Popescu