Nașterea unei mame. Călătoria de la femeie la mamă

Nașterea unei mame. Călătoria de la femeie la mamă

Pentru majoritatea femeilor, nașterea și maternitatea este o bucurie - cel puțin o parte a timpului. Dar multe mame, de asemenea, trăiesc stări de grijă, dezamăgire, concurență, frustrare, chiar frică și furie. Psihiatrul Daniel Stern demonstrat că să devii mamă este o schimbare de identitate, una din cele mai semnificative schimbări fizice și psihologice pe care o femeie le va trăi vreodată.

Dr. Stern în anii '90, în cărțile sale „Constelația maternității” (The Motherhood Constellation) și „Nașterea unei mame” (The Birth of a Mother), a da naștere unei noi identități poate fi la fel de anevoios ca și a da naștere unui copil. Procesul de devenire a unei mame, pe care antropologii internaționali îl numesc prin termenul „matrescence” (n. trad. „proces de transformare în mamă” cu semnificații sacrale) nu a fost explorat pe larg în comunitatea medicală. 

În loc să se focuseze pe transformarea identității femeii, mulți cercetători se concentrează asupra la cum se naște copilul. Dar povestea unei femei, pe lângă impactul psihologiei ei asupra modului de parentare, este de asemenea important să fie evaluată. Sigur că această tranziție este semnificativă și pentru tați și parteneri, însă femeile care trec prin schimbările hormonale ale sarcinii pot avea o experiență neuro-biologică specifică.

Chiar și când atenția se centrează pe copil, înțelegerea psihologiei femeii însărcinate și după naștere poate ajuta în promovarea unui parenting sănătos. Mamele cu o conștiință mai mare a propriului psihic poate empatiza mai ușor cu emoțiile copiilor ei. Cunoscând schimbările ce le presupune procesul maternității (matrescence) va normaliza și valida posibilele stări ale mamelor. 

Acestea sunt cele patru concepte-cheie care trebuie luate în calcul:

Schimbări în activitățile de familie

A avea un copil este un act de creație. Sarcina este mai mult decât crearea unei noi vieți, este de asemenea crearea unei noi familii. Un bebeluș este catalizatorul care va deschide calea spre noi oportunități de conectare intimă, precum și noi griji în cele mai strânse relații ale femeii cu partenerul ei, cu frații și prietenii.

În cartea ei „Descendența maternă” (The Maternal Lineage), apărută în 2012, Paola Mariotti, psiholog și membru al Societății Psihanalitice Britanice, spune că identitatea maternă a femeii este întemeiată pe stilul său de a fi mamă, a cărei transformare a fost influențată de modul în care a fost crescută. 

Dacă femeia își crește copilul așa cum mama ei a crescut-o pe ea sau adoptă un stil diferit, devenirea ei ca mamă îi oferă oportunitatea refacerii acestei relații. Într-un mod oarecare, femeia ajunge să re-experimenteze propria copilărie în actul parentării, repetând ceea ce a fost bine și încercând să îmbunătățească ceea ce a fost mai puțin bine. Dacă femeia are o relație dificilă cu mama ei, atunci ea poate încerca să fie mama pe care și-a dorit să o aibă.

Ambivalența

Psihoterapeutul britanic Rozsika Parker scria, în studiul „Ruptă în două: experiența ambivalenței materne” (Torn in Two: The Experience of Maternal Ambivalence), despre atragerea și respingerea dorinței de apropiere de copil, dar și despre nevoia de spațiu (fizică și psihică) ca niște perioade normale ale maternității. Ambivalența este o stare care se simte în rolurile și relațiile în care persoana este cel mai mult implicată, deoarece întotdeauna apare jonglarea între a oferi și a lua.

Maternitatea nu este o excepție. Partea din cauza căreia oamenii trec prin perioade dificile atunci când se confruntă cu ambivalența este disconfortul de a simți două sentimente total opuse în același timp. În majoritatea cazurilor, experiența de a fi mamă nu este frumoasă sau urâtă, este frumoasă și urâtă în același timp. Este important să învățăm cum să tolerăm aceste stări și chiar să ne simți confortabil trăind disconfortul ambivalenței.

Fantezie vs Realitate

Psihanalistul Joan Raphael-Leff, director la universitatea College London Anna Freud Centre, facultatea academică pentru cercetările psihanalitice, explică faptul că odată cu apariția bebelușului, femeia deja a dezvoltat anumite așteptări despre el în fantezia ei. Cu înaintarea sarcinii, femeia își creează o poveste despre pretinsul copil și devine implicată emoțional în această poveste.

Fanteziile unei femei despre sarcină și maternitate sunt alimentate de observațiile ei asupra experiențele mamei sale și ale altor femei din rude, prieteni și din comunitatea și cultura sa în care trăiește. Ele pot fi destul de puternice încât realitatea să o dezamăgească dacă nu coincide cu viziunile ei.

Învinovățirea, rușinea și „o mamă suficient de bună”

În mintea femeii mai este și idealul de mamă. Ea este mereu voioasă și fericită și întotdeauna pune în prim-plan nevoile copilului său. Ea are puține nevoi personale. Ea nu ia decizii de care să regrete. Multe femei se compară cu acest ideal de mamă, dar niciodată nu percep în măsura faptului că aceea este o fantezie. Unele femei cred că „suficient de bună” (expresie inventată de pediatrul și psihanalistul Donald Winnicott) nu este acceptabil, deoarece asta sună ca o îndreptățire. Însă tendința spre perfecțiune o face pe femeie să se simtă rușinată și vinovată.

Mamele se vor simți vinovate, fiindcă ele mereu fac alegeri provocatoare și uneori chiar imposibile. În unele momente ele trebuie să pună propriile nevoi înaintea nevoilor propriului copil. Multe femei nu vorbesc despre cum e să se simtă rușinate, pentru că, de obicei, asta e ceva ce ele nu vor ca alții să cunoască. Rușinea este acel sentiment când ceva nu este în regulă cu propria persoană. Acesta este adesea rezultatul comparării sinelui cu un standard ireal și de neatins. 

Prea multe femei se rușinează să vorbească deschis despre experiențele lor complicate din frica de a fi judecate. Acest tip de izolare socială poate chiar să declanșeze depresia postnatală.

Când femeile se pomenesc simțindu-se pierdute între cine au fost ele înainte de maternitate și cine ele cred că ar trebui să fie acum, multe își fac griji că ceva este total greșit la ele, când de fapt acest disconfort este ceva absolut normal.

În ediția din aprilie a revistei Glamour, modelul Chrissy Teigen a devenit printre ultimele din seria celebrităților care și-au anunțat lupta cu depresia postnatală. Ea s-a alăturat lui Adele, Gwyneth Paltrow, Brooke Shields și alte femei remarcabile care și-au folosit platformele pentru a atrage atenția asupra acestei stări grave. 

Depresia postnatală este o problemă de sănătate publică sub-diagnosticată și prea puțin tratată, care afectează 10-15% din mame. Dar celelalte mame ar putea încă să zbată în tranziția de devenire în maternitate.

Atrageți atenția la imaginile din Instagram ale sarcinii și perioadei de după naștere a super-mamelor: cultivate, organizate, sexy și modeste, multifuncționale, care strălucesc făcând yoga în perioada prenatală și par că nu sunt afectate de provocările sânilor lăsați, hainelor murdare și lipsei de somn. Această femeie este o ficțiune. Este un exemplu nereal de perfecțiune care face alte femei să se simtă neadecvate când acestea se străduiesc și nu pot atinge acele standarde imposibile.

Cum prezenta psihiatrul Rosemary H. Balsam într-un articol din februrie, în Revista Asociației Americane de Psihanaliză (Journal of the American Psychoanalytic Association), istoria despre cum psihiatrii ignoră impactul sarcinii asupra dezvoltării femeii poate începe de la Freud. Femeile deseori sunt lăsate cu o falsă dualitate: fie ele sunt în depresie postnatală, fie ele trebuie să plutească în tranziția spre maternitate.

Cunoscând cauzele suferințelor și simțindu-ne confortabil să vorbim despre ele cu ceilalți este calea de a ne transforma în mame bine adaptate. Aceasta va ajuta proaspetele mămici și pe cei care le înconjoară să accepte că în timp ce depresia postnatală este o manifestare extremă a tranziției spre maternitate, chiar și cei care nu au această experiență trec prin transformări semnificative.

Sursa: www.nytimes.com

Foto: pinterest.com

Redactor: Diana Ungureanu