Ce se întâmplă cu relația de cuplu după apariția unui copil? Cum depășim eventualele probleme

Ce se întâmplă cu relația de cuplu după apariția unui copil? Cum depășim eventualele probleme

sursa foto

După ce devenim părinți, păstrarea intimității în cuplu devine una dintre marele provocări. Cât de ușor sau greu o înfruntăm depinde de fiecare dintre noi. Cert este că o dată neglijată, relația partenerilor are drastic de suferit și ulterior și cea părinte- copil. Ce se întâmplă cu relația de cuplu și cu intimitatea după ce „noi doi” se transform în „noi trei” (sau și mai mulți)? De ce apar frecvent conflicte între parteneri mai ales în prima perioadă după nașterea copilului și ce e de făcut în aceste cazuri?

Daniela Terzi-Barbarosie

Pentru a face puțină lumină asupra acestui subiect și pentru a vă prezenta soluțiile care să vă vină în ajutor, Mămica Alăptează a realizat un interviu amplu și explicit cu psiholoaga, psihoterapeuta de familie și cuplu, directoarea Centrului Psihologic „Sinesis” și mama a două fetițe – Daniela Terzi - Barbarosie.

„Dincolo de magia parentalităţii (uneori percepută exagerat de roz-bombon), acest lucru mai însemnă şi că doi oameni care au fost cele mai importante fiinţe din viața celuilalt, unul pentru altul, acum îl au pe al treilea. Unii părinți, deşi adulţi cu acte în regulă, pot interpreta această tranziție extrem de dificilă, sau chiar ajung să se lupte cu faptul că nu mai sunt în topul minţii şi inimii partenerului. Total greşită interpretarea, în opinia mea. Iubirea partenerului şi iubirea copilului (copiilor) nu se exclud reciproc, ci se potenţează. Mare dar pe capul nostru, dacă ştim să ne bucură de el!” ne spune doamna psiholoagă.

Deși există multe provocări în aducerea pe lume a unui copilaş – şi mai cu seamă primul an de viaţă a acestuia - multe cupluri reuşesc să crească împreună, să se dezvolte frumos, descoperind atâtea alte motive pentru a-l iubi şi respecta pe celălalt, ca partener de cuplu şi ca părinte, deopotrivă. Aceste cupluri, din instinct sau cu mare atenţie şi intenţie, creează amintiri – pentru sine, pentru ei doi, şi pentru copil – care să dăinuiască peste ani, împărtășesc experiențe care îi ţin împreună şi alături unul de altul, atât cât este maximal cu putinţă ca viaţa să le fie frumoasă.

 În mai toate cuplurile însă apar “suișuri și coborâșuri” în relație după apariţia unui copil. Un adevăr mare este şi faptul că aceste “suişuri şi coborâşuri” e firesc să apară oricând. Diferenţa o face felul în care le abordăm, cât de funcţionali rămânem în situaţii conflictuale şi cum ne învăţăm lecţia din orice moment de tensiune, supărare sau gâlceavă.

Psihoterapeuta Daniela Terzi - Barbarosie ne spune care sunt principalele motive ale neînțelegerilor conjugale după apariția unui copil:

Lipsa somnului

Unul dintre cei mai comuni factori care conduc la tensiuni și probleme în relație după naştere este oboseala. Atât a mamei, cât şi a tatălui. Lipsa de somn poate avea un impact enorm asupra vieții de zi cu zi și este util să se ia în considerare opțiunile pentru o bună gestionare a acestei probleme. De exemplu, atunci când este posibil, unul din părinte se ocupă de copil, iar celălalt – se odihneşte; apelaţi la rude în care aveţi maximă încredere pentru perioade scurte de timp, atât cât să vă refaceţi după perioade mai lungi de privarea de somn (colici, apariţia dinţilor, etc.).

Lipsa timpului liber

Un alt factor al deteriorării relaţiei este şi lipsa timpului liber. Orele utilizate anterior pentru socializare, relaxare și pasiuni se reduc drastic, iar acest lucru poate determina multă frustrare (de aici şi nemulţumirea revărsată asupra celuilalt), dar şi schimbarea dinamicii unei relaţii prin absenţa timpului petrecut împreună (cu distanţare emoţională ulterioară).

Banii sau lipsa lor

Banii - sau lipsa acestora (problemele la serviciu sau cu anumite instituţii) - pot fi, de asemenea, o cauză de stres pentru cupluri. Pentru mulţi părinţi venitul redus sau lipsa celui de-al doilea salariu al partenerului care este în concediu de îngrijire a copilului  poate determina un nivel sporit de stres, nemulţumire şi griji referitoare la îngrijirea corespunzătoare a copilului. De multe ori, la acestea se adaugă şi anumite probleme emoționale, cum ar fi pierderea independenței financiare (de regulă, la mamă) sau senzația de presiune de a câştiga mai mult pentru a asigura familia (de regulă, la tată).

Statutul de casnică

Uneori, însăşi adaptarea la “viața de casă”, cu responsabilităţi enorme de îngrijire a unui copil, sau statutul de “casnică” produce mai mult disconfort decât programul suprasolicitant de la locul de muncă. Aceste frustrări mai rar apar în discuţii, mai cu seamă pentru că societatea blamează acest soi de preocupări psihologice ale proaspetelor mămici, subestimând gravitatea disnconfortului emoţional. În consecinţă, nerecunoaşterea acestor probleme şi încercările disperate de a le anihila, deseori alimentează tensiunea interioară care ulterior stă la baza unor conflicte, minore sau majore în cuplu.

Suprasolicitarea cu responsabilităție casnice

Suprasolicitarea cu responsabilităţi casnice (gătit sofisticat, curăţenie “farmaceutică”), adiţionale îngrijirii copilului, vine şi din presiunea socială pentru mamele care “stau acasă cu copilul”, din standardele exagerate pe care acestea le-au interiorizat în virtutea educaţiei şi a modelului cultural înrădăcinat, dar şi a non-implicării plenare a partenerului de cuplu în creşterea şi educaţia copilului sau a unei implicări parțiale, neconsistente, colaterale (cumpărarea scutecelor, aprovizionarea cu produse alimentare, etc.).

Influența părinților (buneilor copilului)

Uneori, în unele cupluri (în special, cu partenerii mai tineri) influenţa părinţilor este încă foarte intensă, iar contradicţiile şi divergenţele de opinii dintre părinţii copilului nou-născut şi părinţii copiilor deveniţi părinţi, deteriorează şi relaţii dintre tineri; în loc să-şi consolideze opiniile şi să aibă o viziune comună asupra îngrijirii copilului, cei doi parteneri ajung să se certe între ei. Este important să se valideze buna intenţie a bunicilor şi recomandările primite, dar în acelaşi timp, să se stabilească din timp, de comun acord, în ce măsură aceştia vor avea şi putere de decizie cu privire la creşterea şi educaţia copilului.

„Furtuna” hormonală feminină

În perioada îngrijirii copilului, oricând, nu doar imediat după naştere, este posibil ca furtuna hormonală din organismul femeii să determine fluctuaţii ale stării sale de bine.  Ironizarea, neglijarea, ignorarea intenţionată este nu doar expresia insensibilităţii partenerului (şi a altor din jur), dar poate fi şi periculos atât pentru siguranţa psihică şi fizică a mamei, cât şi a copilului pe care îl îngrijeşte.

Pregătirea la nivel de cuplu din perioada sarcinii

Orice subiect legat de parentalitate şi gestionarea vieţii după apariţia copilului este bine să fie discutat şi preferabil, agreat, în perioada sarcinii, a planificării sarcinii sau chiar la etapa discuţiei despre Proiectul Familiei (o fază importantă pentru cuplu, în care orice vis sau dorinţă a celor doi este indicat să fie cunoscut şi validat de celălalt, aşa încât împreună să se constituie un proiect comun, consensual).

La etapa discuţiilor concrete, este recomandabil să fie abordate o varietate de subiecte, generale şi specifice cuplului, precum: suportul reciproc, principii fundamentale de îngrijire şi de educaţie a copilului, gestionarea financiară în perioada creşterii copilului, împărţirea treburilor casnice şi a responsbilităţilor asociate, revenirea la muncă a partenerului care va îngriji copilul, angajarea sau nu a bonei, implicarea şi forma de implicare a bunicilor, timpul pentru parteneri, timpul pentru familie, timpul personal, etc. 

Discuţii eficiente pot avea loc şi în baza lecturilor cu privire la creşterea şi educația copilului, a urmării unor filme, a interacţiunilor cu familii unde cresc deja copii – toate acestea pot facilita iniţierea unor conversaţii utile cu privire la proprii voştri copii şi felului în care vă doriţi voi să-i creşteţi astfel încât apariţia lor să nu cauzeze decepţie conjugală.

Este firesc faptul că nu întotdeauna punctele de vedere ale celor doi vor coincide; acceptarea faptului că pot fi diferite moduri de a îngriji şi educa copilul este un pas important. Doar pentru că facem lucrurile diferit nu înseamnă că într-un fel anume este bine şi într-un alt fel este în mod obligatriu, rău.

Este natural să avem opinii variate; ca adulţi, ne-am format în contexte diverse, venind din medii diferite şi având convingeri particulare, trăsături temperamentale şi caracteriale distincte. Dar trebuie să ştiţi că doar prin discuţii şi exprimarea onestă şi asertivă a gândurilor şi sentimentelor veţi reuşi să construiţi o „arhitectură” solidă pentru familia voastră, un mediu sigur pentru copiii voştri şi o oază pentru voi doi.

Dacă ne bazăm pe “cum o fi să fie, aşa va fi…”, “las-că învăţăm noi din mers cum să fim părinţi”, “îl/ o dau eu după mine!”, etc. – atunci ne lăsăm în voia întâmplării, a pilotului automat.

Soluții pentru conflictele dintre parteneri și a lipsei intimității

Postura inedită a celor doi deveniţi părinţi acum, precum şi noutatea fenomenului în sine – apariţia copilului – poate dezechilibra cuplul, mai ales în primele zile (săptămâni, luni). Uneori, unul dintre ei (mai des, mama) îşi asumă rolul de "expert" și subminează astfel încrederea celuilalt în calităţile sale de părinte. Pe lângă „frumuseţea” aparentă a acestui rol, mama va plăti scump pentru această exclusivitate în îngrijirea copilului, fiind în scurt timp în totalitate responsabilă de tot (până la scoaterea la pensie a copilului). Totodată, diluarea exclusivă în rolul de mamă acaparează în totalitate femeia şi în scurt timp, apar alt tip de probleme emoţionale sau relaţionale.

În acelaşi timp, la nivelul societăţii, acest model este încurajat şi susţinut, iar acest fapt, îndepărtează majoritatea taţilor din implicarea deplină în creşterea şi educația copilului. Deşi tentantă această postură prin comoditate şi scutirea de responsabilități explicite, şi taţii plătesc un preţ, peste un timp: lipsa conexiunii emoţionale cu copilul, lipsa împărtăşirii din partea acestuia şi neperceperea tatălui ca şi autoritate sau dimpotrivă, frica de tată, sunt doar câteva dintre consecinţele neparticipării la creşterea şi educaţia copilului. Nemaivorbind şi de relaţia de cuplu, care suferă un declin considerabil dacă tatăl nu este şi un partener eficient în demersul parental al mamei.

Intimitatea în cuplu este unul dintre cei trei piloni în baza cărora se consolidează sentimentul de iubire, alături de pasiune şi angajament. Aceste trei dimensiuni constituie arhitectura pe care se construieşte relaţia de cuplu şi se fortifică o familie.

Lipsa armoniei dintre acestea trei sau lipsa de simetrie între cei doi parteneri pot periclita procesul de co-creaţie a cuplului întru apariţia nucleului favorabil pentru viitoarea familie, odată cu apariţia primului copil. Intimitatea fizică poate lipsi o perioadă din cauza condiţiei fizice a femeii şi a oboselii, iar cea psihologică este bine să fie întreţinută cu orice preţ pentru a nu se instala distanţarea emoţională între parteneri.

Relaţia conjugală trebuie îngrijită zi de zi; putem fi părinţi eficienţi pentru copiii noştri, atunci când suntem fericiţi şi împliniţi în plan personal şi relaţional. Iar apariţia unui copil nu poate fi o scuză pentru eşecul marital, precum nici „argument” pentru a întreţine un cuplu disfuncţional sau o familie. Avem însă dreptul şi obligaţia, dar şi oportunitatea să ne „folosim” parentalitatea pentru a ne dori o viaţa mai bună, pentru a găsi resurse să o creăm aşa cum ne place. Să fie cu spor!

Anastasia Popescu